Paul Papp a semnat pe trei ani cu FC Will, liga a doua din Elveția. Fostul fundaș al Stelei susține că a fost o ofertă excelentă din punct de vedere financiar.
Papp s-a despărțit în această vară de Steaua și a ales liga a doua din Elveția, unde a semnat cu FC Will. Fundașul în vârstă de 26 de ani susține că a fost singura ofertă care l-a convins să plece de la Steaua, deoarece contractul propus a fost mult prea bun:
„Am ales FC Will pentru proiectul de aici și, bineînțeles, pentru binele meu. Anul trecut au terminat pe locul 3, au investit vreo șase milioane de euro, astăzi mi-au spus că vor investi și mai mult și sperăm să promovăm.
Este adevărat că am acceptat înjumătățirea salariului la Steaua și să rămân, dar numai dacă nu vine o ofertă pe bani mulți. Și a venit această ofertă, pe care nu puteam să o refuz. Este vorba despre viitorul familiei mele. Am avut o discuție cu Reghecampf, mi-am dat acordul verbal să rămân, dar numai dacă nu vine o ofertă bună. Ei doreau să rămân, dar îmi pare rău. Asta a fost prima ofertă, au mai venit câteva oferte, dar nimic concret. Aici, oamenii au venit direct cu banii”, a declarat Paul Papp la DigiSport.
Papp a fost om de bază la națională la începuturile preliminariilor pentru EURO 2016, dar a pierdut echipa în timp, după evoluțiile slabe de la Steaua. Fostul fundaș al Stelei spune că nu este supărat pe selecționer, deoarece este o decizie argumentantă. În schimb, a ținut să sublinieze din nou că a fost deranjat de atitudinea lui Andrei Ivan și a tatălui acestuia.
„O să mă uit la EURO de acasă, le țin pumnii băieților și o să stau cu sufletul la gură. A fost decizia selecționerului, dar a fost normală, pentru că nu prea am jucat la echipa națională. Îmi mențin părerea despre Andrei Ivan. Nu este normal ca un puști de 19 ani să spună așa ceva. Nu vorbesc așa jucători precum Marica sau Tamaș, care au mult mai multe selecții la națională, și zice un puști de 19 ani. Nu este normal. Eram nervos, de aceea am scris acele lucruri”, a mai spus Papp.
Declarațiile date de tatăl lui Andrei Ivan, care l-au enervat pe Papp: „O să fie vai și amar cu România la Euro, o să vedeți. Iordănescu vine cu coada între picioare, vă spun eu! L-a luat pe Chiricheș, care a gafat la trei goluri cu Ucraina… Nu au ce să mai caute la națională Chiricheș, Sânmărtean, Raț, Chipciu. Sunt slabi de tot”, a spus Daniel Ivan pentru Gazeta de Sud”
Reacția lui Papp: „Probabil a facut istorie la Craiova și are și vreo 20 de goluri în prima ligă + vreo 15 selecții la națională ! Și tatăl lui mai și critică jucători care totuși au ceva meciuri pe la națională,au purtat banderole și unii au dat și câteva goluri, așa, la misto… M-am saturat deja de noul Ronaldo… prea atacă el pe toata lumea …
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER